Păi uite discutam şi notam că:
Dacă Dumnezeu este în fiecare dintre noi, necuviincios fiind cu semenii tăi, necuviincios eşti cu semenii tăi. Dragostea faţă de ceilalţi, reprezintă aprecierea libertăţii propriei noastre dezvoltării primită din parte Lui. În momentul în care realizăm că dacă El ar fi făcut totul "perfect" noi am fi fost lipsiţi de liberul arbitru... care ne-a adus în situaţia în care ne aflăm, ... însă din pura noastră voinţă. Să ne asumăm astfel "produsele" conştiinţei libere şi să acceptăm, iar dacă ceva poate fi făcut ceva mai bine (măcar în gand) în loc să ne exprimăm nemulţumirea faţă de ceva, sau cineva (!) , să facem şi să tăcem ca să se întâmple. Iar de va fi să vorbim, cu grijă să ne "incantăm" gandurile, pentru ca Dumnezeu să audă că noi ştim şi credem ăn mai mult decât putem arăta...că simţim!
Să învăţăm de la Soare. El dă mereu... şi nimic nu cere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu