miercuri, 29 aprilie 2009

Ce mai e PERMIS şi INTERZIS românilor?



Se iau măsuri... se dau hotărâri, se acţionează asupra emanicipării cetăţeanului român.
Demersurile autorităţilor sunt menite să ne civilizeze, pe noi românii, o naţie a cărei elită a fost epurată acum 60 de ani, rămânând fără nici un cărturar, dascăl şi chiar medic.
Noul regim proletar a depus eforturi deosebite pentru re-educarea acestora prin predarea intensivă a împletitului de coşuri şi săpatul la Canal. "Egalitatea" şi "fraternitatea"experimentale impuse de aceşti proletari a condus la cristalizarea unei noi pseudo-elite ce urmărea doar bunul curs al devoltării societăţii lor/"noastre". Ei bine, după atâţia ani putem spune că aceştia au fost singurii care "au văzut lumea"..., care nu ştiu probabil că înainte de '50 România reprezenta în literatura universală, artele frumoase, modă, politică, arhitectură şi prin istoria sa mai mult decât au învăţat la şcoală aştia care au rescris totul până nici ei n-au mai ştiut care este adevărul.
Cum se cramponează iluştrii noştrii proletari-torţionari în salvarea aparenţelor sau... "desfăşurarea activităţii"? Păi, simplu..., adică după posibilităţi intelectuale şi disponibilităţi culturale.
Aşadar, aceştia au înţeles conform tendinţelor originare, rurale ale domniilor lor că:
1. Numai "ţăranii" stau pe iarbă şi mai şi mănâncă pe ea. Cetăţenii civilizaţi admiră doar peluzele verzi, întinse parcă în ciuda vremii frumoase, de pe asfalt. Şi ce dacă francezii ies mereu la picnic pe iarbă, au auzit ei că aştia aveau şi păduchi când purtau perucile alea.



2. Bicicletele nu au voie ghici unde? Pe stradă? Nu. Pe stradă oricum n-ai loc şi rişti să nu ţi se facă nici asigurare de viaţă. Pe trotuare? Nu, pentru că pe trotuare stau maşinile...pietonii împărţindu-se între carosabil şi trotuar. Dar unde s-ar putea interzice ca să fie odată rezolvaţi toţi bicicliştii aştia, odată pentru totdeauna, de la mic la mare? Aşa că de acum: Este interzis să mai mergi cu bicicleta în parc! Suntem doar nişte tovarăşi civilizaţi! Să nu mai spunem că mare noroc aveţi să umblaţi despuiaţi astăzi prin centrul capitalei în căldurile de vară... în pantalonii din aceia mult deasupra genuchiului, sau papuci...pentru care altadată...ehe! dădeai socoteală la secţie.















Şi, oricum, ca să nu ziceţi că nu suntem suficient de "civilizaţi" (ar zice demnitaru' nea' Caisă), am votat o altă lege a libertăţii sexuale. Ne-am înţeles că e ilegal să te tot vânzoleşti cu bicicleta, tu..., fi-tu' sau fi-ta aiurea pe alei în parc, sau să şifonaţi gazonu' popular. Însă, poftim! V-am dat drumu' la libertatea sexuală totală în familie, acum incestul fiind permis..., la adulţi (na şi voi, acuma) şi considerăm că este o lege foarte bună şi folositoare românului de rând, care poate nu e pop..na, pardon, homosexual...că românul, dom'le, nu prea e el cu d'astea... însă mereu va fi "aproape" de familie. Mai aproape d-aşa n-aţi văzut... Oricum, ce dreaq ţineţi cu ăia, nebuni parcă frate, de se echipează ca toate alea pă ei,... cu role, biciclete şi alte motoraşe...da' să se facă oameni serioşi. Burta la noi e un semn de maturitate şi înţelepciune, nu cum zice gura rea a lumii... Da' aştia săra... ăă, uscaţi..., de răi ce sunt, aşa.. aştia de nu ne dau pace nouă care i-am ajutat mereu.., şi "înainte", şi acuma.










Un comentariu:

runbaby spunea...

imi plac toate pozele, in special ultima :)

din fericire, oprescu are consilieri de imagine foarte buni, ergo: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/849249/Oprescu-ii-incaiera-pe-biciclisti-cu-soferii/