vineri, 22 februarie 2013

Protest Muzeul Țăranului Român :: Comunicat de presă



În ceea ce privește evenimentele petrecute miercuri, 20 februarie, la Muzeul Țăranului Român, dorim să facem următoarele precizări:
Reprezentanții mai multor ONG-uri românești și alți oameni neafiliați au fost prezenți, în jurul orelor 18:00, la Muzeul Tăranului Român, pentru a protesta pașnic față de asocierea instituției cu propaganda homosexuală, prin proiectarea unui film în Studioul “Horia Bernea”. Am considerat și considerăm că memoria și identitatea țăranului român, prezente în MȚR – datorită autenticității prezentării,  muzeul a fost premiat ca Muzeul European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European –, nu au nimic în comun cu homosexualitatea.
Prin proiecția unui astfel de film se  încălca statutul Muzeului Național al Țăranului Român, care la Art. 5 specifică: „Muzeul este organizat astfel încât să armonizeze activităţile unei instituţii muzeale cu acelea ale unui centru de cercetare etnologică”, iar la Art. 6, obiectul de activitate cuprinde: „cercetarea, prin metodele etnologiei, a culturii ţărăneşti trecute şi recente, protejarea patrimoniului muzeal;expunerea şi prezentarea, în expoziţia permanentă şi în expoziţii temporare, a patrimoniului pe care îl deţine” și alte activități ce țin de patrimoniul cultural național românesc.
Promovarea de către Muzeu a unor evenimente de țin de Mișcarea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) conduce la încălcarea flagrantă a statutului, cu grave consecințe pentru imaginea instituției, repetam, incompatibilă funciar cu astfel de evenimente. O instituție publică ce depozitează ethosul țăranului român nu poate să fie folosită discreționar în propaganda homosexuală și nici nu i se poate da o altă direcție, improprie, care ține de corectitudinea politică. Dacă globalismul se sprijină pe astfel de valori, noi avem dreptul de a ne apăra identitatea națională. În această cheie trebuie văzut protestul nostru de ieri. Filmul în cauză putea fi proiectat în alt loc, fără să nască discuții.



Faptul că s-a dorit să fie proiectat NEAPĂRAT în Studioul „Horia Bernea” arată dorința de a uzurpa valorile la care facem referire și premeditarea provocării de catre cei în cauză, cu complicitatea directorului Virgil S. Nițulescu.
Altă neregulă constatată este aceea că la film intrarea era liberă, deși rating-ul filmului este de +16 ani (în alte țări, acest film poate fi văzut doar de cei care au împlinit 18 ani) – este clasat la categoria „R for strong sexual content” -, fapt care ar trebui să aibă consecințe asupra organizatorilor, care puteau expune copiii unor imagini ce puteau provoca tare psihologice. Credem că în SUA, țara a cărei ambasadă a sprijinit acest proiect, acest fapt ar fi avut consecințe penale. În același timp, filmul, care prezenta viața a două lesbiene care creșteau copii, contravine chiar Codului Civil al României, în care, la articolul 258, paragraful 1, se stipulează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor”; la paragraful 4:  „În sensul prezentului cod, prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie.”
Cele aproximativ 50 de persoane venite la acest protest s-au comportat într-o manieră absolut civilizată, fără a “da buzna” în incintă, așa cum pretind unii din promotorii homosexualității în țara noastră. Toate tribulațiile activiștilor pro-homosexualitate, care, prin strategia lor deja cunoscută, își doresc victimizarea și imaginau bâte și alte obiecte contondente, sunt contrazise chiar de oamenii legii prezenți în sala și de imaginile deja făcute publice. Steagul național, chipurile țăranilor lipite pe cartoane și prezența unui fluier sunt departe de imaginea belicoasă pe care o acreditează activiștii în cauză. De altfel, acest comportament non-violent poate fi certificat atât de reprezentanții presei aflați la fața locului, cât și de forțele de ordine. Singurul incident a fost atunci când o activistă arunca cu un pahar spre un protestatar, fapt care poate fi vazut și în imagini.
În încheiere, dorim să menționăm că acest demers a fost continuarea firească a scrisorii deschise din data de 31 ianuarie a.c., prin care peste 40 de ONG-uri cereau retragerea Muzeului din acest parteneriat nefast. Din păcate, dl Virgil Nițulescu a ales să se folosească de subterfugii pentru a-și pune în aplicare agenda, pe bani publici și întinând memoria intemeietorului MȚR, al carui nume il portă studioul, Horia Bernea precum și a țăranului român.
În consecință, cerem, în mod public, ca Directorul Virgil S. Nitulescu să fie demis din funcția în care s-a arătat incompatibil, etnologia fiind, în cazul acestuia, o știință pe care nu o întelege și nu o respectă.
Organizațiile semnatare sprijină persoanele care au fost prezente la protestul de la proiecția filmului în studioul „Horia Bernea”.
Semnează
Alianţa pentru Demnitate Naţională – Preşedinte Iulian Capsali
Asociația Basarabii – Preşedinte Eduard Dumitrache
Alianța Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc
Asociaţia  Pro-Vita București – Preşedinte Bogdan Stanciu
Liga Studenților de la Universitatea Bucureşti
Alianţa Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc
Liga de Utilitate Publică – Preşedinte Rafael Udriște
Asociația Civică a Tinerilor Creştin Ortodocşi Români – Președinte Bogdan Ivan
Asociația Tinerii Creștin Ortodocși – Președinte Grama Horia
Asociaţia HRISDORIA – Preşedinte Augustin Câmpean Dorin
Asociația Tinerilor Ortodocși “Orthograffiti”- Președinte Miruna Ionescu
Revista”Orthograffiti”
Asociația Rost
Asociația Predania – Președinte Ion Gurgu
Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești din județul Alba – Preşedinte Petruța Pop
Asociaţia  Meșterilor Populari din Moldova, Iaşi – Preşedinte Marcel Lutic
”Asociația pentru apărarea familiei și copilului”
Asociația ”Familia ortodoxă”
Asociația dascalilor din România
Asociația “Bucovina Profundă” – Suceava
Fundatia „Sfintii Martiri Brancoveni” – Suceava
Liga Distributistă Română “Ion Mihalache” – Preşedinte Ovidiu Hurduzeu
Asociația “Ortodoxia Tinerilor” – Preşedinte Claudiu Bălan
Fundația “Sfânta Irina”
Asociația “Prietenii de Familie”
Grupul Ioan Alexandru
Asociația ”Casa Gratis Pro Deo”
Asociatia pentru Cultura și Educație “Sfantul Daniil Sihastrul” – Președinte Lucian Cornianu
Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca
Cercul studențesc “Floarea de Foc”
Revista “Foaie Națională”
Asociația “Copil dorit” – Președinte Simona Verman
Asociația “Triada”
Asociaţia Iniţiativa Creştin-Ecologistă – Preşedinte Ing. Gheorghe Cionoiu
Asociația ”Prietenii Sf. Efrem cel Nou” – Preşedinte Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu